24 mar. 2010

Obezitatea: ce este si cum o eliminam?

Obezitatea reprezinta o crestere exagerata a greutatii corporale, printr-o ingrasare anormala, ca urmare a acumularii de grasime in organe si tesuturi.

 Factorii care determina obezitatea:

1. Varsta si metabolismul

Ca regula generala, pe masura ce inaintam in varsta, ritmul metabolismului se incetineste si nu mai avem nevoie de asa de multe calorii pentru a ne mentine greutatea. Oamenii declara in mod frecvent ca mananca la fel si depun aceleasi activitati ca atunci cand aveau 20 de ani, dar, la 40 de ani, se ingrasa. Metabolismul devine mai lent odata cu inaintarea in varsta.
2. Sexul si metabolismul
Sexul este de asemenea un factor important. Barbatii au un ritm metabolic mai accelerat decat femeile, astfel  barbatii au nevoie de mai multe calorii pentru a-si mentine greutatea corporala. In plus, atunci cand femeile intra la menopauza, ritmurile lor metabolice scad considerabil. Acesta este partial motivul pentru care multe femei incep sa se ingrase dupa menopauza.
3. Nivelul de activitate fizica
Activitatea fizica tinde sa diminueze apetitul la persoanele obeze, crescand in acelasi timp capacitatea organismului de a metaboliza preferential grasimile, ca sursa de energie. Cercetarile stiintifice arata ca o mare parte a cresterii ratei obezitatii din ultimii ani este rezultatul nivelului scazut al activitatii fizice in viata cotidiana.

4. Preferintele alimentare
Alimentele bogate in grasimi provoaca obezitatea. In ultimii 25 de ani, disponibilitatea ridicata a alimentelor bogate in grasimi ("fast food"), combinata cu cerintele reduse de calorii datorate activitatii fizice scazute, este considerata a fi factorul major care a determinat cresterea accentuata a prevalentei obezitatii.

5. Medicamentele
Anumite medicamente prescrise pentru procese inflamatorii, crize comitiale si boli mentale, anticonceptionalele pot, de asemenea, sa scada ritmul metabolic, provocand obezitatea.
6. Factorii ereditari
Ereditatea este asociata nu numai cu obezitatea, ci si cu supletea. Daca mama biologica este supraponderala la maturitate, exista o sansa de aproximativ 75% ca si copiii ei sa fie supraponderali. Si invers. Obezitatea este corelata cu procesele metabolice mostenite. Ereditatea constituie un factor major care contribuie la obezitate. Insa mostenirea unei tendinte spre obezitate nu inseamna ca nu puteti pierde in greutate – inseamna doar ca trebuie sa depuneti un efort mai mare pentru a ajunge la greutatea optima!

Program fulger pentru combaterea obezitatii:  Armonita.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu